Apartament-studio în regim hotelier

Dată2016
LocalitateSibiu, jud. Sibiu
Investiție7.000 €
ClientPersoană fizică
CategorieDesign interior servicii

Atunci când am văzut prima oară acest spațiu, ne-am spus „este atât de mic!”, neasteptându-ne să fim puși în situația de a gândi un spațiu multifuncțional în nici 13 mp.

Rezultatul a fost unul peste așteptări, micuța cameră fiind transformată într-un spațiu primitor de cazare ce cuprinde hol, o mică bucătărie dotată cu mini-frigider, plită electrică pentru gătit și cuptor cu microunde, spațiu de servit masa cu o măsuță ce se poate plia în caz de nevoie și un dormitor ce se transformă în living, patul fiind unul rabatabil. Pe lângă toate acestea, spațiul dispune și de locuri de depozitare o băncuță utilă și pentru suport de bagaje și, bineînțeles, televizor.

Întreaga mobilă este albă pentru a oferi senzația de spațiu, cu mici accesorii colorate care să dea viață locului. În zona de bucătărie am decis să lăsăm vizibile cărămizile originale, vopsite și ele în alb, protejate de o sticlă securizată (în locul faianței tradiționale) ce permite curățarea cu ușurință.

Baia, ceva mai generoasă, atrage prin încălzirea în pardoseală inclusiv în zona dușului. Aceasta dispune de asemenea de spații de depozitare precum și de o mașină de spălat la dispoziția turiștilor.

Biroul nostru a oferit managementul de proiect, coordonând atât echipele de muncitori cât și producătorul de mobilă. Toate accesoriile și echipamentele folosite în acest spațiu au fost selectate de către noi astfel încât să se ridice la nivelul de calitate dorit de către turiști.