Apartamentul în regim hotelier

Dată2022
LocalitateSibiu, jud. Sibiu
Investiție15.000 €
ClientPersoană fizică
CategorieDesign interior, management de proiect

Reorganizarea unui spațiu de doar 16 mp este întotdeauna provocatoare. Sarcina noastră a fost să oferim ședere plăcută și confortabilă turiștilor, într-un apartament în care înainte nu avea loc nici măcar un pat dublu.

Astfel că am inventat o baie în holul folosit înainte ca depozitare, o anexă a spațiului tehnic, rezultând unul dintre cele mai interesante spații la care am lucrat până acum: un duș de 3 m. înălțime, cu o intrare semicirculară metalică, cufundat în lumina venită din curtea interioară.
Apoi am oferit funcționalitate nișei în care am acomodat cuptorul cu microunde, cafetiera, un mini-frigider și mai multe spații de depozitare. Prin integrarea unei polițe glisante, mobilierul se transformă în spațiu de lucru și de luat masa.

Patul este și el acum generos, încununat cu două tablouri gândite și realizate de noi, special pentru acest apartament în regim hotelier. Dar nu era de ajuns – am dat prestanță încăperii prin transformarea tavanului într-unul cu elemente ce le-ai fi găsit doar în dormitoarele boierilor. Și l-am colorat într-un galben puternic, pentru a marca perioada contemporană în care a fost realizat.

Televizorul l-am montat pe un mic (dar înalt) corp de mobilier ce devine atât spațiu de depozitare pentru bagaje cât și locul unde glisează ușa de la baie ori unde se ascunde draperia pentru a lăsa lumine să inunde camera.

Toaleta am reorganizat-o și ea, mobilând-o cu un vas wc pe colț, ce oferă loc suficient pentru a te desfășura în fața lavoarului ce are deasupra o oglindă mare și luminoasă.
Detalii precum încărcătorul wireless, cuierele realizate dintr-o combinație de metal și lemn sau corpurile de iluminat sunt doar tușe ce aduc valoare apartamentului. Corpurile de iluminat, de exemplu, le-am desenat mai întâi, abia apoi le-am căutat în cataloagele colaboratorilor. Și am găsit unele exact așa cum ne-am dorit, poziționarea lor fiind astfel gândită încât să creeze lumină suficientă doar acolo unde ai nevoie.

A fost o provocare să transformăm un spațiu atât de mic. Dar ne-a plăcut enorm. Mai vrem!